Nimic nou

Ma intorc aici cind imi e greu,totusi e bine ca nu am mai scris din august...

Am trait  in lumea mea se pare o vreme...a fost de vis...dar crunta realitate iar m-a strivit...iar mi-a dat  o palma...constat ca sunt antrenat...duc mult si nu ma las... dar oare cit va trebui sa mai incasez? Mi-a arat cum ar putea fi...dar m-a mintit tot timpul...asta am ajuns sa cred acum...si ce ma intriga e faptul ca nu o urasc...e oare bine? e normal sa simt asta?dar ce pot spune sigur e ca sunt dezamagit de faptul ca cliseele se dovedesc a fi reale...toti traim si retraim la infinit aceleasi sentimente"deosebite" sau "povesti"si de fiecare data credem ca e "mai" special...nu e nici macar gramatical corect...

O sa ma intorc aici dupa urmatoarea "poveste" "mai speciala" si voi fi la fel de confuz si de greu de inteles... ma ajuta

Unplugged...

M-am bagat intr-o relatie si nu e corect. Toata lumea imi spune sa traiesc momentul ,sa nu iau nici o masura ,sa las lucrurile sa mearga de la sine… dar nu pot , ma simt foarte vinovat…pina zilele trecute nu constientizasem ca sunt atit de implicat si dintr-odata a cazut cerul pe mine,am simtit ca ma sufoc,ca sunt legat de maini si de picioare,m-am simtit inutil,o stare extraordinar de frustranta. Sunt praf din toate punctele de vedere: profesional,sentimental…nu imi gasesc pragmatismul ce ma caracterizeaza…m-am intors de la mare si m-am strivit de asfaltul asta incins de probleme si complicatii…grea intoarcerea la cotidian…stiam ca am o slabiciune pentru intinderea aia mare de apa dar nu credeam ca poate sa imi provoace asemenea sentimente…am convenit ca vom iubi marea…

Noroc ca a adus-o marea cu ea,cind suntem impreuna valurile spala toate resentimentele si putem sa zambim cu ochii si sufletul...

Poate o zi sa-ti schimbe viata?

Am vrut sa scriu ceva in seara asta,simteam nevoia si totusi mintea imi era goala. Ascultam muzica si simteam ca as avea ceva de spus si totusi mintea imi era goala. Oameni importanti din viata mea au probleme si simteam ca as putea sa ma implic si totusi mintea imi era goala. De unde atita lipsa de idei,de inspiratie,de vointa? La momentul asta cred ca nu pot sa fac nimic si  atunci las ziua de maine sa ne schimbe viata... Poate uneori secretul chiar asta e...sa nu faci nimic,sa nu te implici, numai sa participi...sa nu fortezi nimic...sa lasi sa curga timpul. 

Prezentul...victima a trecutului?

Omul cit traieste invata...din greselile sale, din realizarile sale sau ale altora.Dar toate aceste invataminte vin din trecut.Practic trecutul te formeaza ca individ,iti modeleaza personalitatea si se intampla ca  rezultatul  sa fie pozitiv. Sa te formezi si sa ajungi un om la locul lui,dar in tot restul vietii poti fi judecat pentru unele greseli din trecut peste care ai avut taria de caracter sa treci si ai invatat ceva din ele. E corect sa cari aceasta piatra de moara tot restul vietii? Nu ma refer aici la reabilitare, ma refer la eroarea de a nu vedea decit ceea ce iti convine dintr-o situatie. Nu cred ca o persoana care a trecut peste o gresala singur si a inteles de ce a facut-o si si-a dat seama de gravitatea ei o sa o mai repete. E foarte simplu sa pui etichete fara sa cunosti persoana. Ca victima a propriilor greseli din trecut,  ma gandesc ce trebuie sa fac. Sa demonstrez ca eticheta pusa e gresita sau sa merg mai departe fara sa intorc capul?

Perceperea realitatii

Toata lumea incearca sa para ceea ce nu e, sau sa para ceea ce ar vrea sa fie. E greu sa nu te lasi orbit de aprarente. In ultima vreme am asistat pe viu la ciocnirea dintre doua lumi, lumea virtuala si lumea reala. Nu zic ca s-a intamplat o catastrofa dar e cel putin  interesant cum interactioneaza indivizii in aceste doua lumi. Am stat sa ma gandesc care lume e mai buna...dar nu am gasit nici o proprietate folositoare pentru individ in lumea virtuala. Totul se darama la momentul coliziunii cu lumea reala. De ce? pentru ca e foarte greu sa fi cinstit in astfel de imprejurari. De ce sa nu-ti construiesti castele, chiar de nisip, daca poti? Totul devine traumatizant in momentul in care nu mai poti sa faci diferenta intre cele doua lumi, cand nu mai stii unde te afli,cind nu mai poti sa te ancorezi in realitate ,oricit de cruda ar fi. E greu sa inveti unitatile de masura ale lumii virtuale si sa nu uiti  ca nu pot fi folosite si in realitate. In conditiile actuale, cind lumea reala se deterioreaza galopant toti o sa incercam sa evadam in lumea virtuala. Ce se va intampla cu realitatea? In realitate cum vom mai progresa? Sau am eu un rationament gresit?

Posibilitatea de a alege

Odata cu maturizarea am inteles ca e foarte important in viata sa ai posibilitatea de a alege,sa poti sa alegi intre bine si rau,intre rau si mai putin rau. Cred ca alegerile pe care le faci in viata iti definesc cel mai bine caracterul. Mi-am dorit intotdeauna sa am posibilitatea sa alege. Cel mai cinstit, nu poti sa dai vina pe nimeni pentru ceea ce ti se intampla,iar satisfactia unei alegeri corecte e enorma,atit in plan profesional cit si in plan sentimental. O alegere gresita nu e de fiecare data daunatoare. Poti alege cu sufletul ,cu mintea… citeodata am ales cu toata convingerea si s-a dovedit a fi o alegere gresita dar acea alegere m-a facut sa-mi dau seama ca locul meu nu era acolo. Recent am trait o astfel de experienta si spre norocul meu alegerea respectiva nu a fost ireversibila…dar ce e deruntant? Atunci cind ai de ales din 3 variante… viata asta nu e numai in alb si negru…nu cred ca in situatia data voi putea sa aleg si pentru a treia oara…

Derutant...dar posibil sa fie adevarat!

"Secretul fericirii nu este sa faci ceea ce-ti place, ci sa-ti placa ceea ce faci"

Am citit asta pe un blog al unei prietene si am fost bulversat, chiar am comentat putin ideile ei. Sincer sa fiu seara m-am tot gandit, s-a cutremurat un stilp la personalitatii mele. Chiar sa fie asa? Am trait cu impresia ca "esti fericit cind ajungi sa faci ce iti place" si dintr-o data mi-am dat seama ca e posibil ca acest principiu sa fie eronat. Am avut o viata personala fericita , lucrurile s-au schimbat putin, dar mi-am revenit. Acum imi place ce fac si in viata personala si in cea profesionala...oare sunt fericit si nu imi dau seama? Nu constientizez fericirea? Poate fi atit de ...trist? Sincer,ceva lipseste si cred ca e legat de titlul blog-ului,inca ma caut? Sau inca mai caut?